Porto Katsiki, Egremni sau Kathisma: care merită azi și de ce
Trei plaje mari pe aceeași coastă, trei zile complet diferite. Una e oficial închisă, una se face fără să cobori nicio treaptă, iar vântul de după-amiază, care nu se cheamă meltemi, decide ziua mai mult decât planul tău de dimineață.
Toată lumea vine în Lefkada cu aceleași trei nume în cap. Sunt plajele de pe coperte, iar coasta de vest chiar arată așa: pereți albi tăiați drept, pini care coboară până în pietriș, un albastru pe care nicio fotografie nu îl prinde cum trebuie.
Ce nu scrie pe copertă e că sunt foarte diferite între ele, că una dintre ele e oficial închisă, și că vântul de după-amiază schimbă ziua mai mult decât orice ai plănuit tu dimineața la micul dejun.
Le-am făcut pe toate de zeci de ori, în iunie și în august, dimineața și la apus. Uite comparația pe care le-o dau oaspeților mei când sună de pe drum și mă întreabă unde să meargă azi.
Coasta asta se mișcă, la propriu
Coasta de vest a Lefkadei stă pe o falie activă. Nu e o formulă de ghid, e motivul pentru care plajele arată spectaculos și pentru care accesul la ele se schimbă de la un an la altul.
Pe 17 noiembrie 2015, în jurul orei unsprezece dimineața, un cutremur de magnitudine șase și jumătate a zguduit insula. Au murit două femei. Pe coasta de vest s-au declanșat în jur de șapte sute de alunecări de teren, pentru că pantele sunt înalte, abrupte și friabile. O parte din albul acela orbitor pe care îl vezi în apă și pe perete e piatră căzută relativ recent.
De atunci s-a mai adăugat câte o furtună de iarnă. De fiecare dată se mai rupe o scară sau se mai umple o potecă.
De asta o să mă auzi tot articolul spunând să întrebi la fața locului. Nu e prudență de complezență, e felul în care funcționează zona asta.
Porto Katsiki: cea din poze
E în sudul coastei, dincolo de satul Athani, la capătul unui drum care coboară printre măslini și se îngustează pe măsură ce te apropii. Parcarea e sus, pe platou, cu o cantină lângă ea, iar de acolo vine fotografia pe care o știi: peretele tăiat drept și limba de pietriș de dedesubt.
Mulți se opresc acolo, fac poza și pleacă mai departe. Nu îi judec.
Ca să ajungi jos cobori o scară lipită de perete. Coborârea ia câteva minute, urcarea se simte, mai ales pe la unu după-amiaza, când piatra e fierbinte. Jos, apa se adâncește brusc la câțiva metri de mal și e cea mai limpede pe care o știu de pe insulă. Umbră naturală nu ai după ce urcă soarele, iar în august umbrelele se ocupă devreme, deci ia apă cu tine și ceva de pus pe cap.
Un amănunt care se încurcă des: în 2015, aici a fost avariată poteca, nu plaja. Ce s-a întâmplat la Egremni e altceva, și e mai grav.
Vezi plaja Porto Katsiki →
Egremni: aici trebuie să fiu sinceră cu tine
Egremni e la câțiva kilometri nord de Porto Katsiki, pe același drum care pleacă din Athani. E o fâșie lungă de pietriș alb sub un perete înalt, cu apa trecând prin toate nuanțele de albastru, și e cea mai frumoasă plajă pe care am văzut-o în viața mea. Asta era partea plăcută.
Accesul pe uscat s-a rupt la cutremurul din 2015, s-a refăcut după câțiva ani, s-a rupt din nou. Iarna trecută, o cădere de pietre a lovit iar scara și balustradele de jos. Molozul a fost curățat, dar de oameni care voiau să se poată coborî, nu de autorități, și nu s-a făcut nicio verificare de siguranță de către ingineri. Oficial, plaja e închisă pentru acces pe jos și cu mașina. Parcarea de la capătul drumului nu mai există, iar mașinile stau la un kilometru și ceva mai sus.
O să vezi totuși lume coborând și o să găsești poze proaspete pe internet. Eu nu îți recomand asta. Nu îți dau nici numărul de trepte, pentru că nici sursele nu se pun de acord asupra lui.
Varianta care merge, an de an, e barca din portul Vasiliki. Sunt vreo cincizeci de minute pe apă. De pe mare peretele arată oricum mai bine, iar la întoarcere nu ai nimic de urcat.
Kathisma: cea la care ajungi fără nicio treaptă
Kathisma e plaja pe care o recomand pentru prima zi, pentru zilele cu bunici și pentru oricine are genunchi de menajat. Drumul te lasă direct la nisip. Nu cobori nimic. Ai șezlonguri, dușuri, câteva baruri de plajă și taverne pe deal, cu terase de unde se vede tot golful.
E lungă, deci alegi între partea organizată și capetele mai goale. Nisipul e mare, apa se adâncește destul de repede, iar după-amiaza intră val.
Dacă stai pe plajă și vezi pânze colorate venind dinspre munte, sunt parapantele. Se decolează din zona satului Exanthia, de la șase sute până la opt sute de metri, iar toate zborurile aterizează aici, pe Kathisma. Sezonul lor ține din iunie până spre finalul lui septembrie și depinde de vânt dinspre vest. Copiii se uită la ele o oră întreagă și uită complet de apă.
Vezi plaja Kathisma →Vântul de aici se cheamă maistros, nu meltemi
O să citești în multe locuri că în Lefkada bate meltemi. Nu bate. Meltemi e vântul Mării Egee, al Cicladelor, iar textele care îl pomenesc aici sunt copiate de acolo, fără să treacă nimeni prin insulă.
Vântul de vară al Ionicei se cheamă maistros. Vine dinspre nord-vest, pornește pe la prânz, se întărește după-amiaza și se stinge la apus. Bate constant din mai până în septembrie și e blând față de ce se întâmplă în Egee.
Pentru tine, la plajă, asta înseamnă un lucru foarte practic. Dimineața marea e de obicei plată și culorile ies. După-amiaza apa se agită și albastrul se stinge. Nu e o lege, e o tendință pe care o vezi aproape zilnic.
În golful Vasiliki, care e cu totul altă poveste, vântul de după-amiază are chiar nume propriu. Windsurferii îi spun Eric. Se întoarce pe la ora unu și urcă la patru sau șase grade Beaufort, în timp ce dimineața același golf e apă ca sticla, bună de învățat.
Când parcarea e plină, ce faci
Nu insista. Am văzut oameni pierzând o oră și jumătate învârtindu-se pe platoul de la Porto Katsiki, în august, la douăsprezece.
Din satul Kalamitsi coboară un drum îngust, cu curbe strânse, lung de vreo patru kilometri și jumătate, care servește un șir întreg de golfuri: Kavalikefta, Avali, Megali Petra, Gaidaros. Kavalikefta are șezlonguri, umbrele și o cafenea mică, deci e varianta cu facilități. Megali Petra e cea cu bolovani mari în apă și pe mal, probabil resturi din alunecări vechi, foarte buni pentru snorkeling. Apa se adâncește acolo brusc, iar capătul de sud e frecventat de nudiști. Parcarea e mică peste tot pe drumul ăsta, deci se vine devreme.
Mai la sud, tot dincolo de Athani, e Gialos. Are două cantine și un bar de plajă, parcare în spatele lor și trepte direct spre nisip. Pe alocuri intri în apă peste lespezi mari și plate, unde papucii de apă ajută mult.
Gialos e mare. Ăsta e argumentul ei principal în august: încape lume, și tot găsești un colț al tău.
Mylos, plaja pentru care mergi pe jos
Sub satul Agios Nikitas e o plajă la care nu ajunge nicio mașină. Se cheamă Mylos, adică moară, după moara veche de pe promontoriul de deasupra.
Poteca pleacă din capătul de sus al satului, urcă scurt pe lângă moară, apoi coboară pe versant. Un kilometru și jumătate dus, cu vreo sută de metri diferență de nivel. Coborârea e ușoară. Partea grea e la întoarcere, pe caniculă, și exact acolo cedează oamenii.
Alternativa e taxi-barca din sat, care traversează în sub cinci minute. Are un singur cusur, pe care mi l-a explicat un localnic: de la mijlocul verii, după-amiaza se instalează un vânt de nord-vest care face întoarcerea cu barca dificilă. Deci du-te dimineața sau seara și nu conta orbește pe barcă la întors.
Și încă ceva, ca să nu cauți pe hartă degeaba. Celelalte două căi de acces sunt private și încuiate, iar capetele plajei sunt faleze. Nu există scurtătură.
Greșelile pe care le văd în fiecare august
Prima: șlapii. Plajele de vest sunt de pietriș sau de nisip grosier, potecile au piatră, iar scările se urcă la întoarcere. Papucii de apă rezolvă jumătate din nemulțumirile pe care le aud la sfârșitul zilei.
A doua: plecatul la prânz. Parcările se umplu înainte de amiază, lumina e dură, vântul se ridică. Dacă pornești la nouă, ai și plajă, și loc de mașină, și culori. Dacă pornești la douăsprezece, ai coadă.
A treia: așteptarea greșită la apă. Nu e o mare de golf ferit. Se adâncește brusc pe mai toată coasta asta, iar la Porto Katsiki și la Megali Petra chiar foarte brusc. Cu un copil mic care nu înoată, coasta de est e alegerea corectă, nu asta.
Și ultima, care nu e greșeală, e o așteptare. Coasta de vest nu e un loc cu servicii. Nu ai umbră naturală, nici farmacie sau bancomat la fiecare colț, semnalul e slab pe alocuri, iar în extrasezon jumătate din cantine sunt închise. Vii pregătită, cu apă și mâncare în rucsac, și plaja îți dă înapoi de zece ori.
Dacă ai o singură zi și nu vrei să riști nimic, du-te la Kathisma dimineața. Dacă ai o săptămână, fă-le pe rând și acceptă că una îți va ieși prost. Se întâmplă și localnicilor.
Întrebări frecvente
Care e cea mai frumoasă plajă din Lefkada?
Porto Katsiki e cea mai spectaculoasă privită de sus, de la parcare. Egremni e mai frumoasă de aproape, dar accesul pe uscat e închis oficial. Dacă vrei apă turcoaz fără nicio treaptă, alegi Kathisma și nu greșești.
Se mai poate coborî la Egremni?
Oficial, nu. Scara refăcută după cutremur a fost lovită din nou de o cădere de pietre, molozul a fost curățat din inițiativă privată, fără verificare de siguranță, iar plaja rămâne închisă pentru acces pe uscat. Varianta sigură e barca din Vasiliki.
Cât de greu se coboară la Porto Katsiki?
E o scară lipită de perete, pe care cobori în câteva minute și o urci în ceva mai mult, mai ales pe caniculă. Cu bunici, cu un cărucior sau cu genunchi sensibili nu e o idee bună. În zilele acelea alege Kathisma.
De ce sunt valuri pe coasta de vest după-amiaza?
Pentru că e o coastă deschisă spre larg, iar vara bate maistrosul, un vânt de nord-vest care pornește pe la prânz și se stinge la apus. Dimineața marea e de obicei plată. Meltemi, pe care îl pomenesc multe texte, nu bate în Marea Ionică.
Ce plajă aleg dacă am copii mici?
Kathisma dimineața, când marea e calmă, sau golfurile de pe coasta de est, unde apa rămâne mică și liniștită. Porto Katsiki și Megali Petra au apă care se adâncește brusc la câțiva metri de mal, deci nu sunt potrivite pentru cine nu înoată.
Îți planifici vacanța în Lefkada?
Spune-i Emei ce cauți. Locuiește pe insulă și recomandă doar cazări văzute cu ochii ei, așa că primești un răspuns personal, nu unul automat.
Descoperă cazareaMai multe din jurnal
Lefkada în septembrie: ce se schimbă de fapt, cu cifre
Marea la douăzeci și cinci de grade, patru zile cu ploaie pe lună, parcări libere la Porto Katsiki și oameni care au din nou timp de vorbă. Plus partea pe care nu o scrie nimeni: ce se închide, ce nu curge și pentru cine nu e luna asta.
Ce mănânci în Lefkada, dacă vrei mâncarea locului, nu meniul de turist
Bourdeto care nu are roșii în el, o linte cultivată la nouă sute de metri și vândută în douăzeci de zile, o măslină care se albește la copt și un vin negru cu tanin cât o pădure. Plus lista lucrurilor pe care nu ai ce să le cauți aici.
Lefkada cu copiii: plaje liniștite, golfuri calme și sfaturi de la Ema
Unde e intrarea în apă lină, unde găsești umbră la prânz și care activități chiar funcționează cu cei mici. Ghidul pentru familii, construit din întrebările părinților.